Aventurile lui Bubu și Phoenix

Episodul 1: Ușa care a apărut doar noaptea

Într-o seară liniștită, când apartamentul era scăldat într-o lumină aurie de lampă, iar afară orașul oftează încet înainte de somn, Bubu, motănelul alb cu portocaliu, se întinse leneș pe covorul din living.

Lângă el, Phoenix, cu privirea lui atentă și mersul elegant, stătea nemișcat, cu urechile ridicate.

— Mrrp? întrebă Bubu, clipind somnoros.

Phoenix nu răspunse imediat.

Privea fix spre colțul dintre bibliotecă și perete.

Acolo… ceva nu era în regulă.

Bubu se ridică și veni lângă el.

În mod normal, în acel colț nu era nimic altceva decât un perete alb și o plantă care oricum îi părea suspectă lui Bubu de săptămâni întregi.

Dar în seara aceea…

…apăruse o ușă mică, rotundă, de mărimea unei perne mari.

Avea mâner din alamă, sculptat în forma unei lăbuțe.

Bubu se opri brusc.

— MIAU?!

Phoenix clipi lent, de parcă ar fi spus:

— „În sfârșit.”

Bubu făcu doi pași înapoi.

— Mrrr… (care în limba pisicească însemna clar: „Nu. Nu. Absolut nu. Asta e genul de lucru care aduce probleme și probabil și baie.”)

Dar Phoenix se apropie și atinse ușa cu vârful lăbuței.

Click.

Ușa se deschise singură.

Dincolo de ea nu era peretele vecinului.

Nu era nici un dulap secret.

Era o pădure luminată de licurici albaștri, cu ciuperci uriașe, copaci cu frunze argintii și un cer mov în care luna părea de trei ori mai mare decât cea adevărată.

Bubu încremeni.

— Miiiaaaau… șopti el.

Phoenix își ridică coada.

— „Asta,” părea să spună mersul lui calm, „este exact genul meu de seară.”

Și, fără altă explicație, trecu prin ușă.

Bubu rămase singur în prag.

Se uită înapoi spre casă.

Canapeaua.

Pătura pufoasă.

Bolul de crochete.

Viața lui liniștită și foarte bine organizată în jurul meselor și somnului.

Apoi se uită spre ușa magică.

Spre Phoenix.

Spre pădurea care mirosea a ploaie, mentă și aventură.

Bubu oftă dramatic.

— Mrrp.

Și intră și el.

Pădurea dintre lumi

Cum lăbuțele lor au atins pământul moale, ușa din spatele lor dispăru fără zgomot.

Bubu se întoarse imediat.

— MIAU!!

Phoenix își păstră calmul, deși și el observase.

În fața lor, o alee de pietricele strălucitoare se întindea printre copaci înalți, iar undeva în depărtare se auzea un clopoțel.

Dintr-un tufiş ieși o creatură ciudată.

Era un arici… dar cu aripi de molie.

Purta o vestă verde și ochelari minusculi pe bot.

Se opri în fața lor și făcu o reverență.

— Bună seara, onorabililor călători! Eu sunt domnul Scai-Moț, ghid autorizat al Tărâmului Perdelor de Stele!

Bubu căzu în fund.

Phoenix clipi.

— Ați întârziat puțin, continuă ariciul, răsfoind o listă foarte lungă.

— Conform profeției, trebuia să ajungeți acum trei nopți și jumătate.

Bubu se uită la Phoenix de parcă ar fi vrut să spună:

— „Vezi? Vezi? Asta e problema cu ușile misterioase. Tot timpul există profeții.”

Phoenix se apropie de arici.

Domnul Scai-Moț îi studie atent.

— Da… exact cum scria.

Unul cu inimă de soare.

Unul cu suflet de foc.

Bubu își înclină capul.

Phoenix își mișcă ușor coada.

— Aveți o misiune foarte importantă, spuse ariciul, coborând glasul.

Steaua Somnului a fost furată.

Bubu tresări.

Asta suna grav.

Foarte grav.

Poate chiar… mai grav decât o cutie de conserve goală.

— Fără Steaua Somnului, continuă Scai-Moț, toate creaturile din tărâm vor rămâne treze pentru totdeauna.

Bubu deschise gura șocat.

— MIAU?!

— Exact, aprobă ariciul.

— Nimeni nu va mai putea dormi.

Bubu se ridică imediat.

Acum era personal.

Foarte personal.

Phoenix făcu un pas înainte.

Și pentru prima dată, ochii lui aurii sclipiră ciudat în lumina lunii mov.

Ca și cum el… știa deja ceva despre locul acesta.

Secretul lui Phoenix

Bubu îl privi atent.

— Mrr?

Phoenix nu se întoarse imediat spre el.

Privea în depărtare, spre vârful unui deal unde se vedea o cetate de cristal întunecat.

Domnul Scai-Moț își drese glasul.

— Ah… da.

Presupun că n-ați aflat încă.

Bubu se întoarse brusc spre arici.

— MIAU?

Ariciul își aranjă ochelarii.

— Phoenix nu este doar o pisică.

Bubu îngheță.

Se uită la Phoenix.

Apoi iar la arici.

Apoi iar la Phoenix.

Phoenix oftă exact cum oftează cineva prins într-un secret pe care voia să-l amâne.

— În nopțile cu lună mare… murmură Scai-Moț,

…Phoenix este Păzitorul Flăcării dintre Lumi.

Liniște.

Bubu îl privi lung.

Foarte lung.

Apoi se apropie încet de el.

Îl mirosi pe bot.

Îi atinse urechea.

Îi atinse coada.

Phoenix îl privi fără să se miște.

Bubu se trase înapoi.

Și scoase cel mai scandalizat sunet din întreaga istorie felină:

— MIIIIIAAAAAAAAAAU!!!Vântul începu să bată printre copacii argintii.

În depărtare, cetatea de cristal părea să pulseze cu o lumină roșie.

Domnul Scai-Moț își strânse lista la piept.

— Dacă vreți să salvați Steaua Somnului… trebuie să ajungeți la cetate înainte de răsăritul celei de-a doua luni.

Bubu se uită spre cetate.

Apoi la Phoenix.

Apoi la lăbuțele lui.

Aventura abia începea.

Și, pentru prima dată în viața lui, Bubu înțelese că uneori…

cele mai mari povești încep exact atunci când ai fi vrut, sincer, doar să dormi.