Pisici si aroma de cafea

 Episodul 4: Corbul de Obsidian și cheia de foc Umbrele se ridicau din podeaua de ceață ca niște fumuri vii. Unele aveau gheare lungi. Altele aripi rupte. Altele semănau cu pisici uriașe, fără chip, doar cu ochi albi și goi. Deasupra tuturor plutea întunericul dens al Camerei Fricilor, iar în mijlocul lui se aprinseseră doi ochi roșii, imenși. Corbul de Obsidian. Nu îi vedeau încă trupul în întregime. Doar silueta uriașă, conturată de umbre și de un luciu negru ca sticla spartă. Bubu simți cum i se strânge inima. Nu pentru că voia să fugă. Ci pentru că, pentru prima dată, înțelese cu adevărat că tot ce se întâmplase până acum fusese doar începutul. Acum erau față în față cu ceva vechi. Foarte vechi. Și foarte rău. Phoenix făcu un pas înainte. În jurul lăbuțelor lui, focul roșu-auriu începu să pulseze. — Nu te atinge de ei, spuse el calm. Vocea lui nu mai era doar voce. Avea în ea ceva care făcea până și umbrele să ezite. Corbul râse. Sunetul acela nu semăna cu râsul unei păsări. Se...

 Episodul 3: Cetatea Umbrelor și camera care îți arată frica Cei patru urcau în tăcere dealul spre cetatea de cristal întunecat. Pământul nu mai era moale ca în pădure. Aici era rece, tare și cenușiu, ca și cum locul uitase de mult ce înseamnă să fie viu. Bubu mergea lipit de Phoenix. Nu foarte lipit. Doar suficient cât să poată pretinde, dacă era întrebat, că el mergea așa strategic, nu de frică. În fața lor, cetatea se ridica imensă și ciudat de tăcută. Turnurile ei negre sclipeau în lumina celor două luni, iar geamurile înalte păreau niște ochi goi. Lira mergea puțin mai în spate, neobișnuit de tăcută. Domnul Scai-Moț își consulta busola din stea la fiecare trei pași, deși părea din ce în ce mai neliniștit. — Nu-mi place, murmură el. — Busola ar trebui să indice spre Steaua Somnului… dar parcă… ezită. Phoenix ridică privirea spre poarta principală. Două uși uriașe de cristal negru se aflau în fața lor. Pe ele era sculptată o pasăre cu aripile desfăcute — un corb uriaș, cu gheare...

 Episodul 2: Podul care cântă și vulpea hoțomană Vântul nopții se strecura printre copacii cu frunze argintii, făcând pădurea să foșnească de parcă ar fi șoptit ceva numai pentru cei care știau să asculte. În fața lor, cărarea de pietre luminoase ducea drept spre dealul pe care se ridica cetatea de cristal întunecat. Bubu mergea puțin în urma lui Phoenix, cu coada umflată și ochii mari. Încă nu-și revenise complet după revelația că prietenul lui, colegul lui de somn, partenerul lui de supraveghere a bolului cu mâncare… era, aparent, Păzitorul Flăcării dintre Lumi. Bubu îl privi lung. Phoenix simți privirea, dar continuă să meargă înainte. — Mrrr… bombăni Bubu, ceea ce însemna clar: „Și eu când aveai de gând să-mi spui că ești, de fapt, o legendă?” Phoenix se opri, se întoarse puțin spre el și clipi lent. Acel clipit calm, elegant și enervant de liniștit. Bubu își îngustă ochii. — Miau. („Aha. Deci nici acum nu explici.”) Domnul Scai-Moț tropăia grăbit în fața lor, fluturându-și ari...

Episodul 1: Ușa care a apărut doar noaptea Într-o seară liniștită, când apartamentul era scăldat într-o lumină aurie de lampă, iar afară orașul oftează încet înainte de somn, Bubu, motănelul alb cu portocaliu, se întinse leneș pe covorul din living. Lângă el, Phoenix, cu privirea lui atentă și mersul elegant, stătea nemișcat, cu urechile ridicate. — Mrrp? întrebă Bubu, clipind somnoros. Phoenix nu răspunse imediat. Privea fix spre colțul dintre bibliotecă și perete. Acolo… ceva nu era în regulă. Bubu se ridică și veni lângă el. În mod normal, în acel colț nu era nimic altceva decât un perete alb și o plantă care oricum îi părea suspectă lui Bubu de săptămâni întregi. Dar în seara aceea… …apăruse o ușă mică, rotundă, de mărimea unei perne mari. Avea mâner din alamă, sculptat în forma unei lăbuțe. Bubu se opri brusc. — MIAU?! Phoenix clipi lent, de parcă ar fi spus: — „În sfârșit.” Bubu făcu doi pași înapoi. — Mrrr… (care în limba pisicească însemna clar: „Nu. Nu. Absolut nu. Asta e genu...

 Zilele treceau pe langa mine ca umbrele pe pereti .iar noptile ma inghiteau cu intunericul lor dens .Cafeaua dimnetii avea gust de cenusa ,iar lumina parea doar o iluzie palida .Strazile orasului altadata pline de viata  ,erau acum un labirint fara iesire .Oamenii treceau pe langa mine ca niste siluete neclare ,iar glasurile lor se pierdeau in vuietul unui vant neincetat .Nu mai stiu cand am inceput sa te caut in fiecare colt al camerei ,in fiecare soapta a vantului de afara ,in fiecare licarire a luminii de pe tavan .Amintirea ta era singura mea companie ,un ecou care ma bantuia ,o umbra care refuza sa dispara .Mi- a fost atat de dor de tine ca am uitat sa mananc ,sa rad,sa sper .Am uitat sa ma privesc in oglinda  ,sa ma imbratisez pe mine insami .M-am pierdut in cautarea unei reveniri imposibile ,in dorinta unei imbratisari care nu mai venea.Dar intr-o zi ,printre lacrimi si oboseala am auzit o voce slaba ,abia o soapta ."Te rog ,traieste pentru mine .Nu sunt pierduta ...

 Bine ai venit in calatoria mea catre o viata echilibrata si plina de magie ! Aici vei descoperi momentele mele de haos si liniste ,serile petrecute cu pisicile mele Bubu si Phoenix si cum invat pas cu pas sa imi regasesc echilibrul .Iti voi povesti despre ritualurile mele zilnice ,despre momentele in care cafeaua devine potiune magica si decpre cum micile bucurii imi transforma viata .  De zilele in care curatenia devine o forma de eliberare ,pana la serile in care ma pierd  in lectura sau scriu cu pisicile langa mine ,acest spatiu este jurnalul meu personal .Vei gasi aici ganduri ,retete ,idei de organizare si povesti pline de magie cotidiana  Fiecare  articol este o farama din calatoria mea spre o viata mai buna ,mai frumoasa si mai autentica .Sper sa iti gasesti inspiratie in cuvintele mele si sa te simti binevenit in acest colt al universului meu .