Aventurile lui Bubu și Phoenix

 Episodul 4: Corbul de Obsidian și cheia de foc

Umbrele se ridicau din podeaua de ceață ca niște fumuri vii.

Unele aveau gheare lungi.

Altele aripi rupte.

Altele semănau cu pisici uriașe, fără chip, doar cu ochi albi și goi.

Deasupra tuturor plutea întunericul dens al Camerei Fricilor, iar în mijlocul lui se aprinseseră doi ochi roșii, imenși.

Corbul de Obsidian.

Nu îi vedeau încă trupul în întregime.

Doar silueta uriașă, conturată de umbre și de un luciu negru ca sticla spartă.

Bubu simți cum i se strânge inima.

Nu pentru că voia să fugă.

Ci pentru că, pentru prima dată, înțelese cu adevărat că tot ce se întâmplase până acum fusese doar începutul.

Acum erau față în față cu ceva vechi.

Foarte vechi.

Și foarte rău.

Phoenix făcu un pas înainte.

În jurul lăbuțelor lui, focul roșu-auriu începu să pulseze.

— Nu te atinge de ei, spuse el calm.

Vocea lui nu mai era doar voce.

Avea în ea ceva care făcea până și umbrele să ezite.

Corbul râse.

Sunetul acela nu semăna cu râsul unei păsări.

Semăna cu o piatră trasă pe sticlă.

— Încă încerci să protejezi, Păzitorule?

— După tot ce ai ars?

Phoenix nu răspunse.

Dar Bubu simți cum focul din jurul lui devine mai intens.

Lira observă și ea.

Și pentru o clipă, în ochii ei apăru neliniștea.

Prima luptă adevărată

Fără avertisment, una dintre umbre sări.

Direct spre Bubu.

— MIAU!

Dar înainte ca umbra să-l atingă, Phoenix se întoarse fulgerător.

FWOOSH!

O dâră de foc viu tăie aerul și lovi creatura direct în piept.

Umbra scoase un sunet ascuțit și se risipi în fum negru.

Apoi încă două veniră din stânga.

Lira se aruncă elegant printre ele, cu o mișcare rapidă ca vântul.

Își înfipse ghearele într-una și o sfâșie în scântei întunecate.

Scai-Moț, deși foarte evident speriat până la ultimele țepi, ridică busola și strigă:

— Lumina nordului, cerc de pază!

Busola proiectă în jurul lor un cerc subțire de lumină argintie.

Umbrele care îl atingeau se retrăgeau șuierând.

Bubu se întoarse haotic în toate direcțiile.

— Mrr! Miau! MRRR!

Da.

Foarte frumos.

Toată lumea avea puteri, reflexe și planuri.

Iar el?

El avea panică și puf.

Dar exact atunci, una dintre umbre reuși să treacă prin cercul de lumină și veni direct spre Phoenix, pe la spate.

Phoenix nu o vedea.

Era concentrat pe alte trei.

— PHOENIX! strigă Bubu.

Fără să se mai gândească, Bubu sări.

Da.

Sări el.

El, care în mod normal sărea doar:

pe pat,

pe canapea,

sau spre mâncare.

Dar acum sări direct în umbra aceea.

Și în clipa în care lăbuțele lui o atinseseră, din pieptul lui izbucni din nou lumina aurie.

Mai puternică decât înainte.

Mai caldă.

Mai clară.

Umbra se sparse instantaneu ca și cum ar fi fost făcută din cenușă uscată.

Toți se opriră o secundă.

Inclusiv Corbul.

Bubu ateriză stângaci, se împiedică puțin de propria lui eroism și se redresă cu demnitate discutabilă.

Apoi clipi.

— …miau?

Phoenix îl privi.

Și pentru prima dată în toată aventura lor, zâmbi puțin.

Puțin.

Dar real.

— Bun, murmură Lira.

— Acum chiar avem o problemă mare.

Bubu își ridică capul mândru.

Da.

Și el bănuia.

Pentru că aparent…

era extraordinar.

Ce este magia lui Bubu

Corbul coborî mai jos.

Acum îi vedeau forma aproape completă.

Aripi uriașe, făcute din obsidian și întuneric viu.

Pene care păreau lame negre.

Cioc lung și lucios.

Și ochii aceia roșii care nu clipeau niciodată.

— Așadar… murmură el.

— Un Chemător de Lumină.

Scai-Moț aproape scăpă busola.

— Nu se poate…

Lira înjură încet printre dinți.

Phoenix rămase complet nemișcat.

Bubu se uită la toți trei, scandalizat.

— MIAU?

Scai-Moț înghiți.

— Bubu… magia ta nu e obișnuită.

— Mrr?

— Deloc obișnuită, completă Lira.

— E… rară.

Corbul își desfăcu aripile și mai mult.

— Foarte rară.

Atât de rară încât ultimul care a purtat-o a dispărut odată cu Steaua Veche.

Bubu clipi.

Apoi clipi iar.

Apoi se uită la propria lăbuță de parcă ar fi vrut să spună:

„Scuzați-mă, eu doar voiam gustări și liniște.”

Phoenix se apropie ușor de el.

— Lumina ta nu distruge, spuse el încet.

— Ea găsește.

Ea cheamă înapoi ce a fost pierdut.

Ea rupe iluzii, legături și umbre.

Bubu îl privi atent.

Și pentru prima dată, în spatele fricii lui, începu să apară altceva.

Încrederea.

Nu mare.

Nu eroică.

Dar reală.

Poate că nu era făcut pentru luptă.

Poate că nu era un războinic.

Dar avea ceva ce întunericul nu putea înțelege.

Adevărul dintre Phoenix și Lira

Umbrele se retrăseseră puțin.

Camera părea să aștepte.

Corbul îi privea ca un judecător crud.

— Spune-le, vulpe mică, șopti el.

— Spune-le de ce ai fugit în noaptea în care a căzut focul.

Lira încremeni.

Bubu se întoarse imediat spre ea.

Phoenix nu se mișcă.

Dar tot corpul lui deveni brusc mai rigid.

Lira închise ochii o clipă.

Apoi expiră încet.

— Eu și Phoenix… am fost împreună aici înainte, spuse ea.

— În noaptea în care Corbul a încercat pentru prima dată să ia Steaua Somnului.

Scai-Moț își puse lăbuțele pe piept.

Bubu se uită între ei, șocat.

— Miau?!

Lira dădu din cap.

— Eram parte din garda de hotar.

El păzea focul.

Eu păzeam căile dintre lumi.

Phoenix își coborî privirea.

— Și când Corbul a venit… am încercat să-l oprim, continuă Lira.

— Dar ceva a mers greșit.

Corbul râse din nou.

— Nu „ceva”.

Tu ai fugit.

Lira strânse maxilarul.

Adevărul căzu greu în aer.

Bubu simți imediat.

Asta era rana.

Asta era tăcerea dintre ei.

Asta era durerea pe care o purtau amândoi.

Phoenix vorbi fără să o privească:

— Am rămas singur în cercul de foc.

Lira își lăsă urechile în jos.

— Mi-a fost frică, șopti ea.

— Am crezut că dacă fug… măcar unul dintre noi scapă.

Dar te-am lăsat singur.

Bubu se uită la Phoenix.

Nu părea furios.

Asta era partea cea mai tristă.

Părea doar… vechi de obosit.

Corbul își înclină capul.

— Frumos.

Durere, vină, loialitate ruptă… exact ce-mi place.

— Taci, spuse Bubu brusc.

Toți se întoarseră spre el.

Inclusiv Corbul.

Bubu își ridică bărbia.

Da, bine.

Poate că nu avea toată înțelegerea cosmică a situației.

Dar avea o opinie.

Și era una foarte fermă.

— Mrrr. Miau. Mrrr miau mrr.

(ceea ce, în esență, însemna:)

„Destul. Toți aveți secrete, toți aveți traume, foarte frumos, dar acum încercați să nu muriți și rezolvați după.”

Lira clipi.

Scai-Moț își puse o lăbuță la inimă.

Phoenix… aproape că râse.

Aproape.

Cheia de foc

Corbul bătu o dată din aripi.

Camera întreagă se cutremură.

Podeaua de ceață se despică, iar din mijlocul ei se ridică un piedestal de piatră neagră.

Pe el plutea un obiect mic, strălucitor:

o cheie roșu-aurie, făcută din foc solidificat.

Bubu își ținu respirația.

Phoenix încremeni.

Scai-Moț șopti:

— Cheia de Foc…

Lira făcu un pas în spate.

— Nu…

Corbul își întinse aripile deasupra lor.

— Fără ea, nu puteți ajunge la camera unde este ascunsă Steaua Somnului.

— Dar cheia nu se oferă.

Se plătește.

Bubu simți frig pe șira spinării.

— Mrr?

Corbul își întoarse ochii roșii spre Phoenix.

— Alege, Păzitorule.

Vocea lui deveni tăioasă.

Crudă.

Nemiloasă.

— Ori îmi dai focul tău…

— ori Chemătorul de Lumină rămâne aici.

Liniște.

Bubu îngheță.

Scai-Moț scoase un sunet mic de groază.

Lira se încordă imediat.

— Nu, spuse ea.

Phoenix nu se mișcă.

Doar privea cheia.

Apoi pe Bubu.

Apoi din nou pe Corb.

Bubu simți cum inima îi bate atât de tare încât aproape îl doare.

Nu.

Nu exista nicio șansă.

Nu voia ca Phoenix să renunțe la cine era.

Dar nici nu voia să rămână singur în locul ăsta.

Și exact atunci înțelese ceva.

Corbul nu voia doar cheia.

Voia să-i rupă.

Voia să-i facă să aleagă pierderea.

Voia frica lor.

Și poate…

poate asta era punctul lui slab.

Bubu face ce nimeni nu se aștepta

Phoenix făcu un pas înainte.

Probabil ca să se ofere.

Probabil ca să facă exact ce făcea mereu: să se sacrifice.

Dar Bubu îl opri.

Se așeză direct în fața lui.

Mic.

Pufos.

Hotărât.

Și foarte, foarte serios.

— Nu.

Phoenix clipi.

Corbul își îngustă ochii.

Bubu se uită direct spre pasărea uriașă.

Apoi își ridică lăbuța.

— Mrrr.

Lumina aurie începu să pulseze.

Mai puternic decât oricând.

Scai-Moț se dădu înapoi.

Lira își ținu respirația.

Phoenix șopti:

— Bubu…

Dar el nu se opri.

Pentru că în sfârșit înțelesese.

Dacă lumina lui găsea ce era pierdut…

atunci putea găsi și adevărul.

Și dacă putea găsi adevărul…

atunci putea rupe minciuna pe care Corbul o ținea peste tot locul acesta.

Lumina izbucni din pieptul lui Bubu într-un cerc uriaș.

Aurie.

Calmă.

Vie.

Și lovi direct piedestalul.

CRAAACK.

Camera Fricilor se cutremură.

Cheia de foc începu să strălucească.

Umbrele țipară.

Corbul își deschise aripile violent.

Și pentru o fracțiune de secundă…

…în spatele lui apăru ceva imposibil.

O altă siluetă.

Legată.

Închisă.

Ca și cum cineva sau ceva ar fi fost prins înăuntrul lui.Lumina se stinse brusc.

Toți rămăseseră nemișcați.

Cheia de foc căzu de pe piedestal și ateriză între ei cu un sunet limpede.

Phoenix o privi.

Lira o privi.

Scai-Moț o privi.

Dar ochii tuturor se întoarseră apoi spre Corb.

Pentru că acum se vedea clar.

Pentru o singură clipă, masca lui de întuneric crăpase.

Și în spatele ei…

era ceva viu.

Ceva captiv.

Ceva care nu voia să fie acolo.

Corbul scoase un țipăt atât de puternic încât pereții camerei vibrară.

— NU TREBUIA SĂ VEZI ASTA!

Bubu se trase instinctiv lângă Phoenix.

Phoenix își ridică focul în jurul lui.

Lira își arcui spatele.

Iar Corbul, furios și rănit, își desfăcu aripile pentru atac.

Dar acum… nu mai părea invincibil.

Acum părea speriat.

Și asta era poate cel mai periculos lucru dintre toate.