Aventurile lui Bubu și Phoenix

 Episodul 5: Inima Corbului și Steaua furată

Țipătul Corbului de Obsidian făcu întreaga Cameră a Fricilor să se cutremure.

Pereții invizibili ai încăperii tremurau ca niște ape negre, iar umbrele se strânseră în jurul lui ca un roi de insecte întunecate.

Dar de data asta, Bubu nu mai vedea doar un monstru.

Acum știa.

Era ceva înăuntrul lui.

Ceva prins.

Ceva care suferea.

Ceva ce Corbul voia cu orice preț să ascundă.

Phoenix se așeză imediat în fața lui Bubu, cu flăcările roșu-aurii curgându-i pe sub lăbuțe.

Lira își coborî centrul de greutate, pregătită să sară.

Scai-Moț își strânse busola atât de tare încât aproape că-i trosneau țepii.

Cheia de foc încă strălucea între ei.

Corbul bătu violent din aripi.

— Nu mai priviți! tună vocea lui.

— Nu mai căutați ce nu vă aparține!

Bubu înghiți în sec.

Apoi făcu un pas înainte.

Mic.

Dar hotărât.

— Mrr.

Phoenix întoarse imediat capul spre el.

— Bubu, nu—

Dar Bubu nu se mai opri.

Pentru că înțelesese ceva simplu, clar și imposibil de ignorat:

întunericul se hrănea din tot ce rămânea nespus.

Și el nu mai voia să lase lucrurile ascunse.

Nu aici.

Nu acum.

Nu după tot ce trecuseră.

Ce trăiește înăuntrul Corbului

Bubu își ridică din nou lăbuța.

Lumina aurie începu să se strângă în jurul lui.

De data asta nu izbucni imediat.

De data asta… asculta.

Căuta.

Ca o rază caldă care știa exact unde să se strecoare.

Corbul se retrase brusc.

Pentru prima dată, părea cu adevărat speriat.

— Nu! răcni el.

— Nu mă atinge cu lumina aia!

Bubu îl privi direct.

Și fără să mai aștepte, eliberă magia.

Un fir subțire de aur porni din pieptul lui și atinse centrul întunericului din pieptul Corbului.

CRRRACK.

O crăpătură de lumină apăru exact în mijlocul creaturii.

Apoi încă una.

Și încă una.

Penele negre începură să tremure.

Umbrele din jurul lui se desprindeau ca niște zdrențe.

Și atunci…

…dinăuntru se auzi o altă voce.

Mai slabă.

Mai caldă.

Mai tristă.

— Ajută-mă…

Toți înghețară.

Scai-Moț aproape scăpă busola.

Lira făcu un pas înainte.

Phoenix încremeni complet.

Bubu simți cum i se ridică blănița pe șira spinării.

Vocea aceea nu era a Corbului.

Era a cuiva prins înăuntru.

Și exact atunci, lumina lui Bubu smulse vălul de întuneric pentru o clipă.

Iar ei îl văzură.

În interiorul Corbului, ca într-o colivie de umbră și obsidian, era închisă o creatură de foc alb-auriu.

Frumoasă.

Rănită.

Slăbită.

O pasăre uriașă cu aripi de lumină.

Cu pene care păreau făcute din răsărit.

Cu ochi triști și vechi.

Phoenix șopti, aproape fără aer:

— Aureon…

Lira închise ochii o secundă, ca și cum o amintire veche ar fi lovit-o direct în inimă.

Scai-Moț își duse lăbuțele la gură.

— Nu se poate…

Bubu clipi.

— Mrr?

Phoenix nu-și lua ochii de la silueta captivă.

— Aureon… a fost primul Păzitor al Flăcării dintre Lumi.

Liniște.

Greu de dus.

Apoi Phoenix spuse, și mai încet:

— Mentorul meu.

Adevărul pe care l-a ascuns cetatea

Corbul țipă și se strânse în jurul propriei forme, încercând să-și acopere captivul.

Dar era prea târziu.

Crăpăturile de lumină erau deja acolo.

Adevărul ieșise la suprafață.

Lira făcu un pas spre Phoenix.

— Credeam că a murit, șopti ea.

Phoenix își coborî privirea.

— Și eu.

Scai-Moț tremura tot.

— Dar atunci… Corbul nu a furat doar Steaua Somnului…

a furat și focul vechi.

L-a închis înăuntrul lui.

Bubu se uită la creatura captivă și simți ceva ciudat în piept.

Nu frică.

Nu de data asta.

Ci tristețe.

Aureon nu părea monstruos.

Părea obosit.

Ca și cum ar fi stat prea mult timp singur în întuneric.

Ca și cum cineva îl transformase într-o armă fără voia lui.

Corbul răcni din nou:

— TĂCEȚI!

— El este al meu acum! Puterea lui e a mea! Cetatea e a mea! Umbrele sunt ale mele!

Bubu își lipi urechile de cap.

Phoenix ridică focul în jurul lui.

Lira își dezveli colții.

Și pentru prima dată, nu mai luptau doar ca să scape.

Acum luptau ca să elibereze.

Cheia de foc alege

Cheia roșu-aurie, care zăcea între ei pe podea, începu brusc să vibreze.

Toți se uitară spre ea.

Apoi cheia se ridică singură în aer.

Se roti încet.

O dată.

De două ori.

Și apoi…

veni direct spre Bubu.

— MIAU?!

Cheia pluti în fața lui, strălucind.

Scai-Moț clipi haotic.

— A ales!

Lira îngheță.

Phoenix se uită la Bubu cu o expresie pe care el n-o mai văzuse niciodată: mândrie și teamă în același timp.

— Nu, murmură Bubu.

(ceea ce în limba pisicească însemna foarte clar:)

„Nu, nu, nu, absolut nu, eu nu m-am înscris pentru rol principal cosmic.”

Dar cheia se atinse singură de lăbuța lui.

În clipa aceea, un val de lumină îi trecu prin corp.

Și Bubu văzu.

Nu cu ochii.

Ci cu magia.

Văzu camera ascunsă a Stelei Somnului.

Văzu drumul prin cetate.

Văzu ușa încuiată în spatele unei săli de oglinzi sparte.

Și văzu ceva și mai important:

Steaua nu era doar furată.

Era adormită.

Legată într-un somn fals.

Bubu gâfâi ușor.

Phoenix se apropie imediat.

— Ce ai văzut?

Bubu se uită la el, apoi spre ceilalți.

— Mrr… miau…

Scai-Moț înțelese imediat și își scutură vesta emoționat.

— Știe drumul!

Lira își întoarse capul spre ieșire.

— Atunci nu mai avem timp de pierdut.

Corbul își desfăcu aripile uriașe și izbucni într-un vârtej de umbre.

— Nimeni nu pleacă!

Phoenix și Lira: focul și fuga

Corbul atacă din nou.

De data asta, nu cu umbre mici.

Ci cu o singură lovitură uriașă de întuneric dens, ca o furtună vie.

Phoenix sări imediat în față.

Dar exact în aceeași clipă, și Lira sări.

Pentru o fracțiune de secundă, amândoi ajunseră unul lângă altul.

Ca înainte.

Ca atunci când, poate, luptau împreună fără teamă.

Focul lui Phoenix se ridică în arc.

Viteza Lirei tăie umbrele din lateral.

Și pentru prima dată după mult timp, mișcările lor se potriviră din nou.

Instinctiv.

Perfect.

Fără să fie nevoie de cuvinte.

Atacul Corbului se sparse în două și explodă în fum.

Bubu îi privi cu ochii mari.

Da.

Asta era clar.

Ei doi aveau istorie.

Și, din păcate pentru liniștea lui emoțională, și chimie de echipă legendară.

Lira ateriză ușor lângă Phoenix.

Respirația îi era grăbită.

— Nu mai fug, spuse ea fără să-l privească.

Phoenix rămase tăcut o clipă.

Apoi răspunse simplu:

— Bine.

Și oricât de scurt fusese cuvântul acela…

Bubu simți că în el încăpeau foarte multe lucruri nerostite.

Drumul spre Stea

Cu cheia de foc plutind acum deasupra lui Bubu ca un mic soare roșu-auriu, grupul porni în fugă spre ieșirea din Camera Fricilor.

În spatele lor, Corbul țipa și lovea pereții cu aripile.

Crăpăturile de lumină din trupul lui deveneau din ce în ce mai mari.

Aureon încă era captiv.

Dar nu pentru mult timp.

Coridorul negru se schimba în jurul lor.

Pereții cetății vibrau.

Oglinzile se fisurau.

Umbrele alergau prin colțuri ca niște animale speriate.

— La stânga! strigă Scai-Moț.

— Nu, înainte! spuse Lira.

— MIAU! protestă Bubu, oprindu-se brusc.

Cheia de foc se roti deasupra lui și proiectă o linie luminoasă spre o ușă aproape invizibilă din perete.

Toți se opriră.

Scai-Moț clipi rușinat.

— Ah. Da. Bine. Se pare că Bubu are dreptate.

Bubu își ridică bărbia.

Așa, da.

În sfârșit, autoritate.

Ușa se deschise la atingerea cheii.

Dincolo de ea se afla o sală înaltă, plină de oglinzi sparte suspendate în aer.

În centru, pe un piedestal alb, plutea ceva mic și strălucitor.

Ca o inimă de cer.

Ca o rază prinsă într-o lacrimă.

Ca liniștea dinaintea somnului.

Steaua Somnului.

Dar era învelită în lanțuri negre de umbră.

Și dormea.

Alegerea lui Bubu

Toți se opriră în prag.

Bubu simți imediat.

Steaua îl chema.

Nu cu voce.

Ci cu o senzație blândă, tristă, obosită.

Ca și cum îi cerea ajutorul.

Scai-Moț șopti:

— A ajuns…

Phoenix păși ușor înainte.

Lira se uită în jur, atentă la umbre.

Dar Bubu nu se mai uita la nimic altceva.

Pentru că acum știa ce trebuia făcut.

Și nu-i plăcea deloc.

Deloc.

Absolut deloc.

Pentru a rupe lanțurile…

trebuia să folosească toată lumina lui.

Toată.

Iar cheia de foc îi arătase și prețul:

dacă reușea, exista riscul să-și piardă magia.

Bubu îngheță.

Se uită la lăbuțele lui.

La Phoenix.

La Lira.

La Scai-Moț.

La Steaua adormită.

Și pentru prima dată de când începuse aventura…

nu mai era doar speriat.

Acum trebuia să aleagă.

Între ceva ce abia descoperise despre el.

Și ceva ce doar el putea salva

Steaua Somnului pulsă slab.

Lanțurile negre trosniră.

Iar din spatele lor, de undeva din adâncul cetății, se auzi un urlet imens.

Corbul venea.

Mai furios.

Mai rănit.

Mai aproape.

Phoenix se întoarse brusc spre intrare și focul îi explodă în jurul lăbuțelor.

Lira își arătă colții.

Scai-Moț ridică busola cu lăbuțele tremurând.

Iar Bubu rămase în fața Stelei.

Mic.

Pufos.

Cu inima bătându-i nebunește.

Și cu cea mai grea alegere din viața lui de motan.

În lumina slabă a oglinzilor sparte, Steaua părea să-i șoptească:

„Dacă mă trezești… ceva din tine se va schimba pentru totdeauna.”

Bubu închise ochii.

Iar în clipa aceea…

ușile sălii explodară în întuneric.

Corbul ajunsese.